“Barbaria” de MICHEL HENRY
La Editura Institutul European din Iaşi a apărut volumul “Barbaria” semnat de Michel Henry (traducere românească: Irina Scurtu).
Din cuprins:
◊ Cultură şi barbarie;
◊ Ştiinţa singură: tehnica;
◊ Maladia vieţii;
◊ Ideologiile barbariei;
◊ Practicile barbariei;
◊ Distrugerea Universităţii
Lumea noastra nu se prezintă prea bine, iar acest eseu strălucit şi pătimaş, destinat publicului larg, a devenit, din păcate, inca si mai actual. Demersul constă in a lua in discutie catastrofa majora a vremurilor noastră, barbaria, şi de a pune în lumină cauza sa: nu putem vedea în ea o simpla izbucnire accidentala a civilizaţiei, aşa cum au mai fost atâtea altele. Este vorba, după cum arată Michel Henry, de o denaturare a vieţii în integritatea sa, a carei esenţa constă în efortul de a se transforma şi de a se înfăptui. Ca inversare a acestui proces, barbaria rezultă din dezvoltarea orbească a tehnicii, considerata in general ca fiind pozitivă.
“Die Statue des Apollon im Museum zu Olympia kann ich zwar als ein Objekt naturwissenschaftlichen Vorstellens betrachten, kann den Marmor physikalisch hinsichtlich seines Gewichtes berechnen; ich kann den Marmor nach seiner chemischen Beschaffenheit untersuchen. Aber dieses objectivierende Denken und Sprechen erblickt nicht den Apollon, wie er sich in seiner Schönheit zeigt und in dieser als Anblick des Gottes erscheint.” (Heidegger)
Nu sunt specialist în gîndirea lui Michel Henry. Nu sunt nici măcar un lector fidel ilustrului fenomenolog francez. Dar i-am răsfoit curios cîteva lucrări şi ceea ce mă seduce în opera dînsului e o acută, urgentă, insistentă pledoarie pentru un anumit tip ingenuu de trăire şi pentru recuperarea emetropiei existenţiale. Însă discursul său, departe de a îmbrăca forma unui reţetar de zaharisite dogme atitudinale ori stilul inactual şi grenadier al paseismelor bufante, e unul de-o savuroasă stranietate. Şi asta nu datorită vreunui patos oracular sau apetenţe pentru sibilinic, ci radicalismului deştept ce se conturează, cu angajament şi eleganţă, în fiecare pagină, inspirîndu-ţi feeria unei anahoreze a Viului, un fel de schimnicie în pastelul dens al experienţei. De aici, constanta senzaţie că autorul e un mahatma al sensurilor uitate ori un sagace trubadur al Vieţii în mijlocul unei lumi în care şenila privirii ‘tehnotroglodite’ suprimă contururile, dar mai ales letenţele ochiului originar şi original.
Nu mi-am propus să estompez surpriza ori voluptatea celor ce îşi doresc să parcurgă Barbaria. Am să divulg însă cîteva teme şi predilecţii specifice opului în discuţie, nădăjduind a ispiti cititorul, mai degrabă decît a-l scuti de cerbicia unei reviviscente lecturi.
Obişnuim să gîndim barbaria ca absenţă a civilizaţiei, iar pe barbar îl identificăm acolo unde atît tacitul cît şi manifestul achiziţiilor obşteşti lipsesc cu desăvîrşire. Coma infimei etichete, igiena precară, limbajul sacatifsit şi exsanguu, furorul anarhic, inexistenţa proiectului, ritualul frust al subzistenţei imediate sunt doar cîteva indicii că protagonistul cavernelor e prin preajmă. Iar acestui zguros portret de pleistocen îi opunem figura omului dresat în spaţiul progresului tehnic şi al culturii. În răspăr cu aceste clişeizări conceptuale, cu folclorul romanţios şi lejer al barbariei de poncif, Henry depistează cupola pipernicirii umanului în chiar articularea galopului scientolatru, invitîndu-ne să gîndim pînă la capăt reverberaţiile unui tipar cognitiv particular – cadrul estezic-noetic de laborator – devenit lentilă a subiectivităţii contemporane. Anularea validităţii trăirilor religioase, dinamitarea prin decret savant a experienţei artistice, ridiculizarea arogantă a plămînului poetic şi colonizarea fiecărui cotlon perceptiv cu duhul vulgatei ştiinţifice pregătesc un ev barbar prin excelenţă, adică un durabil sezon de anemiere a vieţii. Iar cînd hăituit de această epidemică năpîrlire de înţelesuri îţi cauţi refugiu în cultură, poţi ajunge să respiri, frecvent, acelaşi praf managerial, să te destrami în reflexe şi ifose de pion birocrat. Pînă şi viaţa spiritului poate deveni un insipid melanj de dirijare şi manufactură, o fadă tehnologie a valorilor, un aseptic tărîm al acribiei. Adică un osuar. Dar Henry opune acestui tip de exhaustivă iradiere scientistă o locuire lucidă a lumii, o asumare, fără strategii de complezenţă cu halat, a existenţei. Tocmai în această paradoxală concepere a lucidităţii rezidă misterul unei cărţi precum Barbaria. Fiindcă devierea în catehism a ştiinţei e citită de filosoful francez ca dezertare a vieţii din propriile-i priorităţi. Iar acest culpabil autoexil nu poate sfîrşi decît în subnarcoză, lapsus şi boemă de serie. (E interesant de consultat rubricile de gazetă în care succesele ştiinţei sunt direct cuplate la orizontul sfrijit de nelinişti şi dorinţe ale mamiferului civilizat: sănătate, longevitate, estetica feţei şi rafinarea performanţelor somatice, calcularea filiaţiei etc.). Însă la antipodul raptului (tele)mediatic ce anesteziază sufletele şi expediază rumoarea vieţii în statistic şi ficţiune se pot comite autentice explorări de sine şi isprăvi de libertate, refuzînd ademenirile comode ale imperiului pozitivist. Miza vieţilor noastre se joacă, pentru Michel Henry, mai degrabă sub ticurile heliologice ale lui Apolon, resimţite ca atare, decît în momentul bifării sterile a greutăţii exacte a unei statui eline.
multumesc pentru semnalare!
Mâine, 24 aprilie 2008, la Casa Lovinescu, între orele 9.00 şi 14.30, cei doritori pot veni să aducă un omagiu Monicăi Lovinescu şi să semneze în cartea de condoleanţe.
Cu respect.
Urnele funerare ale scriitorilor Monica Lovinescu si Virgil Ierunca au fost aduse, astazi, de la Paris cu o aeronava speciala.
Barbarie? Rafinament? Indiferenta? Oare ce este aici? Detaliu? Unde suntem noi?
Noii zei?
Totul este tulbure si nedefinitiv?
Sunt trist. Cotidian sunt trist.