CÂINI ŞI ŢARĂ FĂRĂ STĂPÂN
O altă victimă a haitelor de câini, de această dată o fetiţă din Constanţa în vârstă de doar şase ani. Cine îi va face parastasul? O Biserică pentru care teologia socială rămâne un moft? Să remarcăm faptul că un ministru a demisionat după scandalul diplomatic iscat de cazul Crulic (cetăţean român decedat într-un spital din Polonia, fără asistenţă legală din partea statului). Cum să reacţionezi însă în faţa acestor destine sfâşiate la propriu? Care primar sau ce lider politic va mai putea spune că suntem în secolul XXI, o ţară europeană? Mă mai intreb: cum trebuie decorată post-mortem o victimă a haitelor de câini urbanizaţi – spun aceasta nu doar pentru că fetiţa a murit la Constanţa, în oraşul natal al preşedintelui Traian Băsescu. Evenimentul Zilei a dedicat un dosar întreg acestei probleme a Capitalei ţării şi a altor mari oraşe româneşti. S-au scris zeci de editoriale, inclusiv despre soluţia chinezească la această problemă. Concluzia autorităţilor a fost că trebuie să iubim mai departe animalele cu riscul de-a vedea ucişi oamenii.
Este poate momentul ca asociaţiile creştine PRO LIFE să propună public modificarea legii şi soluţia eutanasierii câinilor vagabonzi. Hristos a murit “pentru noi oamenii” iar nu pentru Animal Planet. Orice iniţiativă – campanie de semnături, discurs public – ar fi benefică.
Mihail NEAMŢU
Cu respect.
De ce vrei sa ma intristezi?
Imi aduc aminte ca parintele Arsenie Boca spunea: cresteti copii, nu cresteti caini.
Afirmatia are mai multe sensuri. Dar ambele se refera la derapajul nostru cu protectia animalelor (ca sa nu zic lenea noastra de a ne confrunta cu aceste probleme reale) in detrimentul drepturilor umane.
Cu tot respectul, pt heraasku , ma intristeaza comentariul lui.
Pai de ce te intristeaza?
Sunt dator cu un raspuns. Posibil sa ma fi aselat. Mi s-a parut ca ii reprosezi lui MN ca pune astfel de stiri doar ca sa te intristeze pe tine.
Sunt convins ca o formulare mai ampla (din partea ta) si una mai fericita (din partea mea) ne-ar fi pus de acord.
Parerea mea: cand e in joc dreptatea mea ar trebui sa iert si sa rabd, pana la un punct. Dar cand e in joc viata aproapelui meu nu mai am voie sa rabd.
Crestinul nu doar se intristeaza la astfel de cazuri, ci , mai mult, se revolta.
Iertare daca revolta mea as varsat asupra ta.
Cu respect.
Hai sa-ti spun de ce m-a intristat.
Ma intristeaza oricine care reactioneaza punctual la stiri.
Ma intristeaza cand cineva se sensibilizeaza la mirosuri tari.
Ma intristeaza cand cineva isi duce viata ” decent”, ocupandu-se de el si de viata lui, si sare cand cineva ii deranjeaza echilibrul.
Ma deranjeaza media si socialul in care biciul acid al cuvintelor atinge sufletele oamenilor.
Poate parea un idealism cabotin DAR judecandu-ma pe mine de fapt ii cunosc pe toti. Cand vad reactii in altul care sunt SI ALE MELE, eu stiind slabiciunea mea si superficialitatea sentimentului caci ma JUDEC PE MINE, simt irezistibil ca trebuie sa atentionez.
Multi cred ca printr-o petitie sau printr-o organizare social-spirituala multe rele vor disparea. Eu cred ca este o eroare, chiar daca, in scaderea simtului realitatii, consideram ca este un lucru necesar sa manifesti. Cred ca un teolog trebuie sa stie asta. Atat.
Cu respect.
Chiar daca ne despart mai multe lucruri, decat cele care ne pun de acord, iti multumesc pentru clarificare.