Rusia, „cealaltă” Europă: un interviu cu profesorul Georges Nivat

Georges Nivat (n. în 1935 la Clermont Ferrand, Franţa) este unul dintre cei mai reputaţi slavişti ai momentului, fiind mondial recunoscut pentru cercetările sale cu privire la simbolismul rus, dar şi prin traducerile sale din Soljeniţîn, Iosif Brodsky, Andrei Biely, Boris Pasternak şi multe alte personalităti literare ale secolului XX. Profesor emerit al Universităţii din Geneva, este un mare îndrăgostit de limba şi literatura rusă, fiind autorul, printre altele, a impresionantei lucrari Istorii a literaturii ruse“ publicată în şapte volume de către editura Fayard. Georges Nivat este un european convins, chiar dacă uneori ìşi ascunde dragostea sub masca euroscepticismului. Opiniile sale asupra războiului din ex-Yugoslavia, asupra Ceceniei sau a provinciei Kosovo, liber exprimate in tribune influente ca Le Monde“ sau Le Débat au deranjat uneori o parte din păturile înaltei intelighenţii din Franţa, dar nu l-au tulburat pe pacifistul convins care este. O personalitate cu vieţi multiple şi lecturi nenumărate“, după cum îl caracteriza recent Olivier Mongin, directorul revistei pariziene Esprit. A acceptat cu amabilitate să acorde acest interviu pentru cititorii revistei Idei în Dialog.“ Acest interviu a putut fi realizat graţiei subsidiului de cercetare oferit de colegiul Noua Europă, Bucureşti. (Mirel Bănică).

Georges Nivat

Mirel Bănică: Domnule profesor Georges Nivat, o parte a presei culturale franceze vă elogiază pentru că sunteţi un neobosit “passeur litéraire” (promotor şi consumator de literatură), în timp ce unii dintre colegii Dumneavostră universitari par mai degrabă deranjaţi de acest lucru. Cum le răspundeţi acestora din urmă?

Georges Nivat: Specializarea mea de cercetare este şi va fi întotdeauna literatura rusă. La acesta adaug un fel de sinteză asupra problematicii Rusiei în Europa. Adevărul este că în orice specializare strâmtă există un ceva greu de definit care nu-mi convine. Îmi aduc aminte încă de primul meu contact academic cu Statele Unite, unde am participat la un congres dedicat simbolismului rus, la Universitatea de Stat din Kentucky. În pauza de cafea, îl intreb pe unul dintre participanţi care este specializarea sa principală şi-mi răspunde “Adam”, un lung poem de 15 pagini a poetului simbolist rus Andrei Biely (1880 – 1934). De atunci, am văzut cantităţî întregi de savanţi închizându-se în cariere strâmte; după treizeci de ani de carieră se regasesc tot la “Adam”, învârtindu-se în cerc. O adevărată boală a universitarilor.

MB: Ce v-a făcut să faceţi din limba şi literatura rusă o pasiune pentru o viaţă?

GN: Limba rusă este născută să fie o limbă mult mai poetică decât limba franceză. Ceea ce însemnă că atunci când trebuie să fie tradusă în limba franceză, necesită lungi propoziţii cauzale. Este o limbă care poate cuprinde în puţine cuvinte un câmp semantic şi estetic foarte vast.

MB: V-aş ruga să le vorbiţi puţin cititorilor din România de intinerariul Dumneavoastră spiritual şi profesional, de personalităţile ce v-au influenţat cariera şi viaţa. Stiu din discuţiile precedente pe care le-am purtat împreună că sunt multe şi impresionante: Pierre Pascal, Boris Pasternak, Soljeniţîn…

NL: Îmi este destul de greu să răspund la această întrebare, pentru că ar trebui să “serializez” şi să ordonez toate aceste întâlniri. Din momentul în care am înţeles că voi fi slavist, am întâlnit o mulţime de personalităţi pe care soarta mi le-a făcut cadou şi despre care îmi spun uneori că nu le-am meritat cu adevărat. Prima mea întâlnire cu rusa s-a făcut prin intermediul lui George Nikitin, în 1951. Un rus alb, eşuat la Clermond- Ferrand, oraşul meu natal. Un om simplu, bun, cu vorba aspră. Meseria sa era legător de cărţi. A fost prima persoană care m-a făcut să descopăr limba şi universul Rusiei. Poetul Boris Pasternak, apoi, pe care l-am întâlnit la vârsta de 21 de ani. O mare personalitate, foarte copilăros pentru că era genial, genial pentru că era copilăros… Un poet care a devenit încetul cu încetul un veritabil profet, chiar dacă el nu a dorit direct acest lucru. În sfârşit, Pierre Pascal, care a fost profesorul meu de la Sorbona, acolo unde începusem să fac studii de limba engleză. Dar profesorii din vremea aceea de la catedra de engleză mi s-au părut cam plicticoşi, aş spune că m-au lăsat indiferent. Aşa că m-am dus spre limba rusă şi aşa l-am întâlnit pe Pierre Pascal – exact genul de “non-specialist” universitar de care vorbeam ceva mai devreme. Un om care a crezut profund în Revoluţia rusă, ca într-o nouă Evanghelia trăită pe viu, un fel de “sfinx surâzător”, căruia i-am descoperit pas cu pas trecutul bolşevic. Dar din 1922, el nu mai dispune de un “laisser-passer” pentru Kremlin. Începând cu acel moment, Pascal intră în rândul numeroşilor străini ce au îmbrăţişat cauza Revoluţiei, pentru a fi mai apoi dezamăgiţi de mersul evenimentelor, regăsindu-se “sans emploi”. Pierre Pascal era însă un catolic practicant, fervent. El vedea în începutul de construcţie a comunismului chiar epoca de început a creştinismului, timpul apostolilor… Putem fi foarte negativi şi să spunem că Pierre Pascal a fost un naiv; dar atunci când l-am cunoscut eu se simţea ceva din fosta sa experienţă. Părea că s-a salvat revenind dintr-un vis utopic.

(continuarea în Idei în dialog, martie, 2008)

1 comentariu »

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s