Curtea Constituţională a României a decis ca Legea nr.187/1999 de funcţionare a CNSAS este neconstitutionala. Cu alte cuvinte, toate verdictele CNSAS vor deveni nule. Funcţionarea acestei institutii n-a fost perfecta, dar faptul ca masinaria securista Voiculescu-Andon poate opri cercetarea stiintifica a arhivelor fostei Securitati mi se pare strigator la cer. În Germania exista un Muzeu Stasi iar la noi nici dosarele (“versetele satanice”) ale fostilor securişti si turnatori nu vor mai putea fi investigate. Monopolul de informaţie revine în mâinile Parlamentului şi ale structurilor controlate de mafia PSD. Blocarea accesului la Arhive a permis, ani la rândul, ca alegerile politice, influenţele economice sau chiar arbitrajul puterii ecleziastice să se desfăşoare într-o direcţie contrară adevărului şi dreptăţii (nenumăraţi episcopi continuă să fie şantajaţi cu dosare compromiţătoare de către consilierii lor eparhiali).

Să nu uităm: România este o ţară cu aproape 2 milioane de colaboratori ai Securitatii (numarul de dosare graieste de la sine), în care discutia despre pocainta a fost ratata de Biserică, dar unde foştii securişti deţin frâiele conducerii în toate instituţiie cheie (începând cu sfera economică şi terminând cu universităţile). Faptul că un afacerist veros, de orientarea naţional-ceauşistă, reuşeşte să impună dizolvarea CNSAS de către un organism juridic (Curtea Constituţională) compus din foşti acoliţi PSD arată măsura ultimă în care Revoluţia a fost furată. Teologii oficiali tac, specialiştii în morala ortodoxă se ascund iar ţara colcăie de impostori. Să mai observăm că în mediile foştior deţinuţi politici se practică în continuare retorica auto-victimizării cu accente anti-semite (“iudeo-masonii care au adus comunismul”) în timp ce evidenţele bibliografice ne arată cât de mult ideologia comunismului a primit acordul a milioane de români neaoşi, aleşi şi realeşi după decembrie 1989. Un proces al comunismului în care nimeni nu asumă vinovăţia: iată drama parodică a unei Românii în perpetuă tranziţie.

Sufletul acestei ţări suferă cumplit: comuniştii ne-au îngropat trecutul nobil şi ne călăresc prin instituţiile unui stat capturat, cvasi-mafiot. Estimp, societatea de consum dizolvă puritatea oricărui viitor într-o celebrare dementă a vidului, a plăcerilor oarbe, a neantului odihnitor. Un blestem parcă ne urmăreşte.

MN