UN MODEL EUROPEAN LA PORŢILE ORIENTULUI: RELIGIA ÎN ŞCOALĂ

În ultima vreme asistăm la mai multe dezbateri pe marginea statului religiei în şcoli. Discuţia a fost deschisă anul trecut în legătură cu prezenţa icoanelor în sălile de clasă. După decizia discutabilă a CNCD au urmat interminabile acţiuni în justiţie care nu s-au finalizat nici în prezent. Ministerul Educaţiei a promis că va redacta un proiect de lege care să reglementeze această problemă, ceea ce a rămas o promisiune neonorată. Un asemenea proiect nu este atât de necesar, ar fi bine să se ofere mai multă importanţă deciziilor puterii judecătoreşti, după un model dealtfel consacrat în Europa. În Germania Curtea Constituţională a dezbătut problema simbolurilor religioase în şcoli, iar legislativul nu a dorit să transforme concluziile acestei instanţe într-un act normativ. Într-o ţară precum România, marcată de un normativism excesiv, intenţia Ministerului Educaţiei nu surprinde.

A urmat dezbaterea legată de noul proiect al Legii învăţământului, aflată în plină derulare. O dezbatere care a debutat neinspirat. În loc să se creeze un comitet interministerial, din care să facă parte şi reprezentanţi ai instituţiilor statele care gestionează relaţia cu cultele şi deasemenea reprezentanţii cultelor recunoscute şi ai asociaţiilor religioase – în definitiv, cei vizaţi de un asemenea proiect, Ministerul Educaţiei a preferat să discute deocamdată doar cu sindicaliştii din educaţie. Se încearcă recuperarea unei lungi perioade de timp în care vocea sindicatelor din acest domeniu se auzea doar cu ocazia grevelor, după ce decizia ministerială era deja luată. Cu tot respectul datorat partenerilor sociali, sindicatele nu pot exprima opinii avizate în legătură cu predarea religiei în şcoli. Au fost excluse de la aceste consultări şi autorităţile locale, ceea ce intră în contradicţie cu dorinţa de a descentraliza actul educaţional, rămasă deocamdată doar la stadiul declarativ.

Legătura dintre cele două subiecte aflate în dezbaterea opiniei publice – prezenţa icoanelor şi predarea religiei – este dată de şcoală. Şi în alte ţări şcoala este locul disputelor legate de religie – vezi problema vălului islamic în Franţa dar şi în Turcia sau Marea Britanie. Explicaţia şcolii ca loc predilect de divergenţă între opinii laice şi religioase este simplă. Religia ţine de spaţiul privat dar se manifestă şi în spaţiul public. Şcoala face parte din spaţiul public, însă prezintă unele particularităţi: transmiterea de cunoştiinţe este mai intensă decât în spaţiul privat, dar mai puţin intensă decât în societate. Fără îndoială, religia are deplina legitimitate de a se plasa în acest spaţiu intermediar. Însă pe măsură ce şcoala capătă mai mult statutul de instituţie publică, în detrimentul caracterului formator, rolul religiei în cadrul ei este pus în discuţie.

În prezent, disciplina religie este parte a curriculei predate în şcoli şi licee. Elevul alege religia, în funcţie de confesiunea sa. Religia devine opţională la solicitarea părinţilor sau a tutorelui legal instituit (art. 9 din Legea învăţământului nr. 84/1995). Toate aceste reguli ne indică faptul că actuala Lege a învăţământului a evitat să precizeze dacă religia este obligatorie sau facultativă, datorită caracterului special al şcolii care împrumută doar anumite trăsături ale spaţiului public. Nu legiuitorul defineşte caracterul ei, ci cel care este beneficiarul actului de educaţie. O soluţie care de 12 ani nu a fost pusă în discuţie. Dezbaterea lansată de Ministerul Educaţiei pe marginea statutului religiei în şcoli a dat naştere unor poziţii extreme. S-a spus astfel de către directorul unei organizaţii non-guvernamentale de orientare agnostică – al cărui unic membru pare a fi – că religia trebuie să devină facultativă deoarece sunt abuzuri în sistemul şcolar, iar în opinia elevilor şi profesorilor religia este obligatorie. Argumente în favoarea primei poziţii nu s-au oferit. În legătură cu cel de-al doilea, a se observa falsitatea lui evidentă: dacă cineva crede ceva care nu există în realitate, nu înseamnă că numai opusul acelui ceva este adevărat. Un fost ministru al educaţiei declara că religia ar trebui să devină opţională, deoarece elevii care parcurg orele de religie sunt atât de înspăîmântaţi, încât de multe ori au nevoie de o terapie specială. Şi acest argument nu se susţine. Nu numai în cazul religiei dar şi în cazul, de exemplu, al muzicii sau matematicii elevii pot fi înspăimântaţi, în funcţie de modul de predare. De pildă, în liceu am dezvoltat o respingere absolută a geografiei – nu puteam reţine toate combinatele socialiste de pe teritoriul patriei. Constat însă că am în prezent cunoştiinţe suficiente în domeniu şi nu militez pentru scoaterea geografiei din programa şcolară. Sentimentul de atracţie sau de respingere faţă de o disciplină şcolară este uneori foarte subiectiv, mai ales la vârstele mici. Nu am auzit până acum pe cineva care să ceară scoaterea matematicii din programa şcolară şi care să convingă opinia publică…

Un ultim argument este atât de absurd încât nici nu mai trebuie comentat: s-a spus că felul în care religia este predată în şcoli încurajează conflictul între elevi şi transformarea lor în…viitori legionari. Acest lucru se poate spune mai degrabă în legătură cu desenele animate pe care aceleaşi elevi le pot viziona la televiziune după întoarcerea de la şcoală şi în cazul cărora nu s-a format un sentiment clar de oprobiu public.

Pus în faţa atâtor argumente “temeinice”, iniţiatorului noului proiect al Legii învăţământului îi va fi greu să ia o decizie.

Nu există raţiuni pentru ca un sistem care nu a fost contestat de elevi sau părinţi câtă vreme s-a aplicat să fie modificat. Argumentul de tip if it works why fix it?, folosit frecvent în logica instituţională, este prima întrebare care ar trebui pusă, înainte de a oferi soluţii punctuale cu privire la problema religiei în şcoli.

În această dezbatere nu s-au enunţat până acum argumentele care ţin de statutul religiei în şcoli în alte state europene. Chiar dacă nu avem de-a face cu un domeniu în care să fie obligatorie transpunerea vreunui acquis, credem că un asemenea tip de raportare poate fi de bun augur pentru soluţia finală a legiuitorului.

În Germania Bisericile care organizează şcoli private primesc finanţare de la stat în aceleaşi condiţii ca cea acordată şcolilor publice. În acestea din urmă educaţia religioasă se face în acord cu preceptele cultelor. În legătură cu opţiunea pentru religie, aceasta se face pe baza unui sistem apropiat celui practicat în România, cu singura diferenţă că părintele optează până la 12 ani, iar elevul de la 12 la 14 ani. Potrivit Legii fundamentale (Constituţia), religia se predă în şcolile publice şi nu poate fi transformată într-un obiect opţional. În Italia familiile care îşi trimit copiii la şcoli private organizate de culte primesc înapoi de la stat o parte din taxele plătite, începând cu anul 2000. Acordurile de la Villa Madama între Vatican şi statul italian precizează că în fiecare şcoală se predau obligatoriu două ore de religie şi o oră în cazul liceelor. Părinţii optează în locul elevilor până la 13 ani. Cel mai interesant este sistemul din Marea Britanie. Potrivit Education Act din 2002, religia face parte din “educaţia de bază” (basic curriculum). Modul de predare a religiei se decide în fiecare şcoală de către un comitet compus dintr-un reprezentant: al Bisericii Anglicane; al altor culte creştine sau ai altor religii, acesta fiind desemnat astfel încât să fie reflectate “principalele tradiţii religioase ale zonei”; al asociaţiei/asociaţilor învăţătorilor; al autorităţii educaţionale locale. Astfel, părinţii sunt excluşi de la luarea unei decizii în locul elevilor, însă predarea religiei se face prin decizia luată de toţi cei care ar putea avea un cuvânt de spus în legătură cu educaţia oferită în şcoli. Acest sistem, care pune accentul pe puterea de decizie a comunităţilor locale, ar fi o soluţie şi pentru România, în cazul în care s-ar decide schimbarea actualului sistem care este în totală armonie cu soluţiile practicate în state recunoscute pentru garantarea libertăţii religioase. Mult dorita descentralizare în educaţie ar fi pusă astfel în aplicare printr-o soluţie simplă, modernă şi europeană deopotrivă.

Celor care consideră că transformarea religiei în şcoli într-o disciplină opţională ar fi un avans în direcţia unui stat în care separaţia dintre Stat şi Biserică să fie clar demarcată, le aducem aminte că în Franţa, ţara cea mai laicizată din Uniunea Europeană, în regiunile Alsacia şi Lorena religia face parte din curricula obligatorie a şcolilor, profesorii de religie sunt plătiţi de stat iar nota obţinută la religie nu este luată în calcul la stabilirea mediei finale a elevilor. În restul Franţei, religia nu se predă în şcolile publice, însă miercurea elevii nu au ore pentru a li se permite celor care doresc să îşi completeze educaţia să participe la ore de religie în afara şcolii.

Altfel spus, suntem puşi deocamdată în faţa unei opţiuni artificiale, între a păstra un sistem care nu a fost contestat de destinatarii săi şi a institui un altul, mai anti-religios chiar decât cel practicat în ţara prin excelenţă a laicităţii.

Radu CARP

1 comentariu »

  1. Poate ca o solutie la aceasta problema ar putea fi predarea religiei in scoli, cu titlu informativ (respectiv, fara teste, teze etc) dar cu prezenta obligatorie; in acest fel, copiilor (poate chiar si impotriva vointei lor) li s-ar pastra in memorie macar lucruri de baza, privindu-l pe Dumnezeu, religie, etica, oameni… Poate ca, daca nu ar mai fi considerat „un obiect de studiu”, si reticenta copiilor fata de cele discutate acolo ar fi mai mica… Si , cu siguranta, talentul „de povestitor” al profesorului de religie ar fi foarte important…

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s