‘Construcţia romanelor lui Dostoievski aminteşte foarte puţin de aşa-numitul roman „realist”. Prin subiectul exterior, amintind de romane poliţiste neverosimile, se străvede o altă realitate. Nu realul empiric, al existenţei exterioare, al felului de viaţă, nu realitatea tipurilor autohtone, sînt reale la Dostoievski. La fel este real adîncul spiritual al omului, destinul lui spiritual. Este reală relaţia om—Dumnezeu, om—diavol, sînt reale ideile cu care trăieşte omul. Aceste dedublări ale spiritului uman, care constituie tema profundă a romanelor lui Dostoievski, nu sînt tratate realist. Conturarea uluitor de genială a raporturilor dintre Ivan Karamazov şi Smerdeakov, prin intermediul cărora se separă cei doi ,,eu” ai lui Ivan, nu poate fi numită realistă. Relaţiile între Ivan şi diavol sînt şi mai puţin realiste. Dosto­ievski ou poate fi numit realist nici în sensul realismului psi­hologic. El nu este un psiholog, ci pneumatolog şi metafizician-simbolist. Dincolo de viaţa conştientă se ascunde cea subconştientă, iar de aceasta sînt legate presimţirile. Oamenii nu sînt legaţi numai de raporturi care se văd la lumina cotidiană a conştiinţei. Există lianţi mult mai tainici care duc spre adîncul vieţii inconştiente. La Dostoievski, întotdeaua o altă lume in­vadează raporturile dintre oamenii acestei lumi. Un liant tainic leagă pe Mîşkin de Nastasia Filippovna şi Rogojin, pe Raskolnikov de Svidrigailov, pe Ivan Karamazov de Smerdeakov, pe Sţavroghin de Şchioapă şi Şatov. Toţi sînt încătuşaţi unul de altul prin legături parcă din altă lume. La Dostoievski nu există întîlniri şi raporturi întîmplătoare. Totul se defineşte într-o altă lume, are un sens superior. La el nu există hazardul realismului empiric. Prin caracterul lor fatal toate întîlnirile parcă nu sînt din această lume. Toate conflictele complexe şi (relaţiile reciproce între oameni nu dezvăluie o realitate real-obiectivă, ci o viaţă interioară, destinul interior al oamenilor. In aceste conflicte şi relaţii umane se soluţionează misterul omului, al destinului său, se exprimă „ideea” universală. Toate acestea seamănă prea puţin cu romanul „realist”. Dacă s-ar putea numi realist, Dostoievski ar fi un realist-mistic.”

Nikolai BERDIAEV