AUTOBUZUL ŞI ALTE IDEI NĂSTRUŞNICE

Am citit cu cateva zile in urma un articol despre cinematografia romaneasca, despre turpidul si insipidul filmelor autohtone. Chiar si cand promit sa fie fantasy, ajung sa dea cu pumnul in zid, daca nu cu bata in balta, transpirand o violenta insuportabila, un suburban nasatios si, mai ales, o completa saracie de idei. N-am inteles niciodata de ce o simpla poveste nu se poate ridica la rang de subiect, o poveste de dragoste, o reusita, un esec, o drama, un zambet pasionat de vreo metamorfoza cotidiana. De ce abstractiunile, schematismele, rutina si raportul de tara ne patrund si-n clipele de delectare direct in viscere? Autoarea articolului (Elena Dulgheru, Adevarul literar si artistic) sugera ca asta ar fi programa de la ATF, sfaturile pe care le primesc studentii inca din primii ani de facultate, de a-si cauta sursele de inspiratie in media si ziare, cu subiecte reale si cu realismul unei statii de autobuz. Si totusi, dupa cateva decenii de concurenta mai mult sau mai putin imaginara cu cinematografia ceha si poloneza, te intrebi daca nu cumva am ramas in urma si cu autobuzele!…

Un sfat dezastruos! Ziarele sunt stupide, abstracte, conglomerate de statistica si cazuistica politieneasca. Stirile TV sunt un rechizitoriu de reflectii rutiere, de psihoze rurale, de desavarsita resemnare si de continua coabitare cu cadavrul colectiv. Oamenii sunt morti, inchisi in puscarii, violati, mutilati, compromisi, etc., – exact cum ii vedem evoluand si in film. Ne reprezinta? Asta vrem sa vedem? Nu se poate mai mult? Premiile obtinute la Cannes sau Berlin, pentru lung sau scurt-metraj, ar infirma tot ce am spus mai sus.

Dar filmele se fac pentru premii sau pentru public? Ma gandesc ca inventatorul penicilinei nu astepta sa se stranga vreo comisie, vreun juriu, ca sa i se spuna ca era genial. As vrea sa vad si eu echivalentul romanesc o duzina de alte filme bune, frumoase, generoase, facute pe coclauri si fara vreun buget iesit din comun.

Radu DRĂGULOIU

3 comentarii »

  1. Excelent articolul si extrem de oportun, in contextul Mungiu-maniei care a cuprins superficiala lume intelectuala bastinasa…

    Varianta completa poate fi citita la:

    http://draguloiu.blogspot.com/

    (Mihaita anti-katehonticul a cenzurat nitelus postarea; moralismul rigid la care este redusa religia chiar si de catre ortodocsi nu permite trimiteri la filme atat de decoltate ca „Full Monty”…)

    Un link la articolul Elenei Dulgheru merita de asemenea postat.

    Apreciază

  2. Revin cu link-ul …

    http://www.adevarul.ro/articole/maniheismul-filmului-politic-romanesc/307426

    … si cu niste comentarii personale.

    Arta romaneasca post-decembrista – in general, nu numai filmul in special – este bolnava de ceea ce a fost numit la un moment dat „mizerabilism”. Pana la un punct, fenomenul este explicabil si chiar laudabil: arta trebuie sa oglindeasca realitatea, s-o expieze prin katharsisul vederii pacatului propriu. Dar trebuie sa existe si un segment de arta „fantasy”, ca sa-l numim asa, care sa aplice o terapie contrara: sa evidentieze ceea ce e normal si frumos din viata obisnuita sau sa propuna/proiecteze o realitate virtuala a unei posibile lumi in care viata merita traita.

    La noi, predomina „mizerabilismul”, care, pe deasupra, cum bine observa madam Dulgheru in articolul ei, mai este, de multe ori, si artificial/ipocrit.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s