Aderarea României la Uniunea Europeană este înainte de toate un act politic. Cu toate acestea, integrarea care îi urmează reprezintă un proces care nu se reduce la dimensiunea politică şi nici la cea economică. Faptul că politicul sau economicul nu mai sunt suficienţi nu este valabil doar în cazul amplului şi dificilului proces de integrare comunitară a unei ţări precum România. Întreaga construcţie europeană se află azi, poate mai mult decât oricând, în situaţia de a apela la toate resursele capabile să îi asigure coerenţa interioară şi credibilitatea exterioară. Necesitatea articulării identitare într-o epocă a confuziilor, a globalizării subculturale, a manipulării resentimentelor şi a ignoranţei agresive readuce în actualitate chestiunea religioasă. În ciuda prognozelor de la mijlocul secolului trecut, omul religios nu a dispărut. Performanţele tehnice, standardul ridicat de viaţă şi noile tehnologii medicale nu au putut alunga nostalgiile arhetipale, căutările spirituale şi întrebările cruciale. Dimpotrivă. Persistenţa nedreptăţii, a dezechilibrului de resurse între persoane, ţări şi continente, războaiele şi catastrofele, dinamica financiară şi nesiguranţa locului de muncă, sclavagismul economic modern şi cinismul acţiunilor de la bursă, a căror valoare creşte direct proporţional cu numărul concediaţilor, toate acestea la un loc, alături de multe altele, scot şi mai mult în evidenţă că modernitatea nu este echivalentul fericirii şi nici omul modern radical altfel faţă de înaintaşii lui. După ce a sucit minţile multora şi a provocat distrugeri la scară planetară, mitul progresului, printre ale cărui scopuri era şi alungarea lui Dumnezeu din inima omului, este acum corectat drastic.
Credinţa religioasă se redescoperă ochiului atent drept singurul fir roşu în toate câte se petrec în acest eon al comunicării lipsite de comuniune. Ceea ce nici statele şi nici ideologiile nu pot, adică mijlocirea sentimentului comunitar a valorii irepetabile a fiecăruia în parte şi a tuturor la un loc, reuşeşte, azi ca şi ieri, credinţa. Or, tocmai ea este invocată sau, după caz, acuzată în momentele actuale de criză. În ciuda declaraţiilor atenuante ale liderilor politici, războiul anti-terorism are o evidentă şi complexă componentă religioasă. Prezenţa comunităţilor alogene în Europa este la rândul ei şi o problemă de înţelegere inter-religioasă şi inter-culturală. Întreg fenomenul migraţionist, al mişcărilor masive de populaţii dinspre sud spre nord şi dinstre est spre vest, nu poate fi pus corect în pagină fără a ţine cont de implicaţiile religioase. În dezbaterile interne, europenii la rândul lor nu mai sunt convinşi toţi de necesitatea apelului la rădăcinile spirituale ale identităţii continentului, în deschiderea unui document precum Tratatul de instituire a Constituţiei pentru Uniunea Europenă. Nu în ultimul rând, argumentul religios este prezent în dezbaterile legate de limitele intervenţiei omului în mersul firesc al naturii, de la embrioni la poluare şi de la modificările genetice la moartea asistată. Altfel spus, credinţa se află azi în situaţia paradoxală specifică oricărui demers autentic: prezentă în conştiinţa publică şi activă în cetate, ea este în egală măsură contestată şi marginalizată. Aşa-zisa renaştere religioasă contemporană este acompaniată fidel de renaşterea prejudecăţilor şi a imaginarului negativ.
Înfiinţat în urmă cu aproape doi ani, Institutul Român de Studii Inter-ortodoxe, Inter-confesionale şi Inter-religioase (INTER) este un posibil răspuns la acest kairos. Primul de acest fel din România post-comunistă, impulsionând direct şi indirect apariţia între timp a altor structuri similare, Institutul INTER este o iniţiativă academică şi civică, non-guvernamentală şi apolitică, având statutul juridic de asociaţie şi adunând la un loc laici şi clerici, teologi şi specialişti în alte domenii, români şi străini. Fondat la Cluj-Napoca, Institutul are câte un birou la Bucureşti, Sibiu, Craiova şi Chişinău. Scopul principal este de a încuraja, prin cercetare, schimburi de opinii şi dezbateri, articularea unei culturi a dialogului în cunoştinţă de cauză. Fără resurse consistente, sprijinit de entuziasmul fondatorilor, al colaboratorilor şi al puţinilor sponsori, Institutul îşi propune să exploateze însă libertatea sa şi să se implice mai ales în formarea propriu-zisă a unei noi generaţii de gânditori şi oameni ai cetăţii.
În cele două decenii care au trecut de la căderea comunismului, termeni precum „societatea civilă” şi „Biserica” s-au exclus cu vehemenţă. Dacă societatea civilă a fost redusă la câteva grupuri reactive şi critice, nemulţumite perpetuu şi incurabil recalcitrante, Biserica a fost redusă la ierarhie şi cler, adică la segmentul de vârf care, cu voie sau nu, riscă în mod real să se izoleze de bază. Este motivul pentru care, confruntaţi din ce în ce mai vizibil cu excesele unor imperative doar în aparenţă legitime, trebuie să redefinim urgent şi eficient raporturile, să redescoperim echilibrul autentic al responsabilităţilor. Concret, a venit vremea să afirmăm fără rezervă faptul că suntem parte a societăţii civile tocmai pentru că suntem mădulare ale Bisericii, adică ale acelui organism spiritual-comunitar care nu se încadrează în definiţia niciunei instituţii publice de stat. Institutul INTER doreşte, alături de alte iniţiative echivalente, să facă posibil acest pas către reluarea în serios de către creştinul de azi şi a cetăţeniei pământeşti, formă tranzitorie către cea duhovnicească.
Integrarea europeană a României este înţeleasă ca provocare şi obligaţie, ca posibilitate de poziţionare a discursului teologic românesc în contextul mai larg al dezbaterii religioase, culturale, politice şi sociale contemporane. Prin partenariate şi alte forme de colaborare cu instituţii academice şi ecleziale din întreaga Europă, Institutul INTER îşi propune să concretizeze, pe măsura forţelor sale, ceea ce până acum este formulat doar la nivel retoric: contribuţia ortodoxă la ieşirea din criză a omului european de azi. Sigur, acest lucru presupune cunoaşterea şi însuşirea cu discernământ a agendei europene actuale, dialogul fără complexe şi interese, seriozitate şi consecvenţă. Viziunea care stă la baza întregii activităţi a Institutului INTER este cea a unei Ortodoxii care nu se defineşte prin excludere, ci prin capacitatea includerii. În ciuda unor derapaje sau a persistenţei mentalităţii defensive, mesajul ortodox este cel al unei lumi spirituale lipsite de crispări, de excese şi simplificări. Pe scurt: o credinţă care fără să fie fundamentalistă, nu uită nici o clipă care îi sunt fundamentele.
În ceea ce priveşte studiul teologic, cele trei cercuri – de la o mai bună cunoaştere a Bisericilor Ortodoxe locale între ele, la cel ecumenic şi ajungând la dialogul dintre marile religii – formează tot atâtea orizonturi ale inter-acţiunii. Pornind de la necesitatea aprofundării unităţii Ortodoxiei mondiale, convins de faptul că ecumenismul actual trebuie curăţat de excesele ideologice acumulate în ultimele decenii şi conştient de imposibilitatea păcii între culturi şi credinţe religioase fără o minimă cunoaştere reciprocă, demersul Institutului INTER este realist şi idealist în acelaşi timp, împotriva sincretismelor ce mimează unitatea, dar deschis lucrării mereu surprinzătoare a lui Dumnezeu în istorie.
În acest duh trebuie înţeleasă şi editarea de către Institutul INTER a revistei cu acelaşi nume. Condusă de o redacţie tânără şi sprijinită de un consiliu ştiinţific internaţional format din oameni recunoscuţi ca autorităţi în domeniile lor, revista INTER pleacă de la convingerea programatică potrivit căreia onestitatea academică este reflexul onestităţii sufleteşti. Aceeaşi onestitate te îndeamnă să te gândeşti mereu la publicul căruia te adresezi, să nu cazi în capcana artei de dragul artei, adică a teologiei de dragul carierei teologice, şi să ajungi, fără să observi, un predicator mut. Tot din onestitate porneşte şi grija pentru traseul omenesc al Bisericii sau comunităţii de credinţă din care faci parte şi, atunci când este nevoie, tot ea justifică atitudinea critică ziditoare. În fine, onestitatea este şi starea de spirit care cenzurează discret, în intimitatea laboratorului fiecărui autor, orgoliile, lăsând loc întâlnirii din care se nasc faptele de cultură şi de spirit.
Revista INTER îşi propune să promoveze conştiinţa vie exprimată prin scrisul limpede, clar, proaspăt, autentic, înrădăcinat în Tradiţie, atent la valorile celorlalţi şi la semnele vremii.
Primul număr al INTER. Revista română de studii teologice şi religioase este rezultatul unei munci pregătitoare de un an. Clarificările şi sedimentările succesive au dus la creşterea semnificativă a numărului de pagini şi la transformarea lui într-un număr dublu. Acest fapt demonstrează importanţa temei alese şi mai ales disponibilitatea teologilor de a contribui la un proiect comunitar dincolo de priorităţile fiecăruia în parte. Momentul inaugural este marcat de prezenţa unei rubrici, gândită numai pentru acest număr, mai puţin academice, dar cu atât mai provocante. Astfel, sub titlul generic de Fragmentarium îşi dau întâlnire semnături diverse care au drept numitor comun un anumit spirit critic faţă de mersul istoric al Bisericii. Faptul de a fi critic este aici în mod exemplar demonstrat ca fiind reflexul iubirii şi al interesului concret pentru ceea ce ne depăşeşte omeneşte, dar care ne obligă sinergic la acţiune în acelaşi timp.
Secţiunea Focus reprezintă miezul tematic al numărului. Tema aleasă – „Misiunea Bisericii. Actualitatea unui imperativ“ – nu este întâmplătoare. Dacă există o constantă teologică a ultimelor două decenii, atunci aceasta este tocmai urgenţa redescoperirii de către întreg trupul bisericesc a etosului misionar. Mai ales în cazul Bisericii Ortodoxe din România, problematica misionară trebuie plasată în contextul concret al unei societăţi post-comuniste, confruntată cu postmodernitatea şi traumatizată de preţul schimbărilor petrecute cu o rapiditate fără precedent în istoria ţării. Iată motivul pentru care secţiunea tematică se deschide cu un capitol amplu dedicat coordonatelor lumeşti ale misiunii Bisericii, ştiută fiind tendinţa teologică de şcoală de a vedea misiunea mai ales din punctul de vedere eclezial şi mai puţin dintr-acela al partenerilor de dialog din spaţiul public. Cum termenul de „misiune” a fost până acum ocupat impropriu de grupările care, de fapt, practică prozelitismul, este cazul să ne întrebăm cum definim misiunea în cazul unei Biserici cu rădăcini apostolice? Dacă plecăm de la distincţia clasică dintre misiunea internă şi cea externă, este limpede că, pentru a face misiune în afară, avem nevoie de o rânduială interioară. Al doilea capitol al secţiunii este dedicat acestui imperativ interior şi primenirii conştiinţei bisericeşti prin participarea responsabilă la viaţa parohială. Tot în acest sens trebuie citit şi ultimul capitol, cel dedicat raportului dintre misiune şi structurile ecleziale. Faptul că nu avem încă un Statut adus cu adevărat la zi, fundamentat ecleziologic, iar nu doar administrativ, este o carenţă numai în aparenţă minoră. De fapt, ea trădează lipsa de coerenţă şi atrage după sine, drept consecinţă, lipsa de viziune inclusiv sau mai ales în câmpul misionar. Pentru a ne plasa corect în datele propriei noastre istorii ecleziale, din care fac parte şi capitole mai puţin glorioase însă pline de miez, republicăm pentru prima dată în ultimii o sută de ani Statutul Organic şagunian şi înlesnim publicului interesat forma actuală a Statutului BOR însoţită de comentarii. Intrarea în vigoare a noii Legi a cultelor va impulsiona munca teologilor şi juriştilor, motiv în plus de a veni în întâmpinarea acestora cu sugestii şi propuneri concrete.
Studia varia adună într-o secţiune aparte toate celelalte studii care, fără să fie pe tema numărului, întregesc imaginea unei căutări teologice multiple. Prin secţiunea Annales se doreşte realizarea unei fereste către faptul teologic-academic concret. Marele reproş care se aduce de decenii întâlnirilor teologice este lipsa de ecou la nivel local. Or, prin relatarea despre unele dintre aceste întâlniri, dorim să contribuim nemijlocit la procesul de receptare. În fine, Recensiones este secţiunea care îşi propune conturarea unei lecturi atente a producţiei editoriale teologice şi religioase, gata să salute cărţile izbutite şi să le prezinte ca atare pe cele mai puţin reuşite.
Paginile acestea nu ar fi putut ajunge la cititori dacă nu ar fi fost precedate de implicarea unor oameni care nu se regăsesc toţi în sumarul propriu-zis. Întâi de toate sunt fondatorii Institutului INTER. Provenind din domenii dintre cele mai diverse, ei reuşesc să ofere o imagine convingătoare a multitudinii harismelor din Biserică şi lume: drd Florin BRISC (jurist, Cluj-Napoca), dr Gheorghe BUTA (profesor de drept şi judecător, Cluj-Napoca/Bucureşti), Ioan CATANĂ (matematician, Cluj-Napoca), drd Florin-Cătălin GHIŢ (teolog, Cluj-Napoca), Florin GLIGA (economist, Cluj-Napoca), Titus MOLDOVAN (preot, Cluj-Napoca), Radu PREDA (teolog, Cluj-Napoca), Oscar STĂNCIULESCU (specialist în comunicare, Cluj-Napoca – cel care, în primele luni, s-a şi ocupat de demersurile organizatorice ale Institutului). În afară de cei amintiţi mai sus, au fost alături de la bun început: dr Radu CARP (jurist, director al biroului INTER de la Bucureşti), dr Paul BRUSANOWSKY (teolog, director al biroului INTER de la Sibiu) şi dr Picu OCOLEANU (teolog, director al biroului INTER de la Craiova). Acestora li s-au alăturat ulterior şi câteva instituţii clujene care au înţeles miza parteneriatului dintre materie şi spirit, dintre valorile locale şi orizontul european: Banca Transilvania, Compania Agressione şi Tipografia GEDO. Mulţumiri nominale revin Doamnei Emilia Strejean şi Domnilor Horia Ciorcilă, Nicolae Tarcea, Radu Sârbu, Cosmin Pavel, Ionuţ Ştef.
Redacţia şi Consiliul ştiinţific internaţional mulţumesc tuturor celor care, cu răbdare şi încredere, au susţinut şi susţin în continuare starea de spirit INTER.
Editorii