Într-un timp sufocat de expresia adjectivală a identităţii religioase, Gramatica Ortodoxiei îşi propune redescoperirea demnităţii conceptului, la cumpăna dialogului teologiei cu filozofia. Autorul ne reaminteşte că limbajul tradiţiei Bisericii nu este aleatoriu, ci guvernat de Cuvântul necreat, într-o sintaxă ce rezonează cu profunda complexitate a creaţiei. În plus, Ortodoxia actualizează o estetică a vederii, menită să asigure transferul din planul simplei confesiuni doctrinare în sfera justei orientări fiinţiale. Mihail Neamţu comentează câteva întâlniri paradigmatice între ecclesia şi universitas, găzduite sub zodia modernităţii. Hermeneutică, epistemologie, fenomenologie, istoria religiilor sau politică sunt doar câteva teme analizate dintr-o perspectivă îndatorată creştinismului patristic, dar ancorată în prezentul istoric european.

DIN CUPRINS

• Cvadratura cercului teologico-politic. Un argument
• Canonul confesiunii apostolice
• Gâlceava dintre metodă şi adevăr
• Naşterea sinelui şi dilemele corporalităţii
• „Născut iar nu făcut.” Patosul Vieţii la Michel Henry
• Penultima instanţă. Critica secularizării la John Milbank
• Parodia binelui şi frumuseţea întregită
• Pluralul religiilor şi limitele analogiei