PATRIMONIUL ROŞIA MONTANĂ ESTE GRAV PERICLITAT. INTERVIU CU ARHEOLOGUL HORIA CIUGUDEAN

Vorbind despre pasiunea sa de-o viata, arheologia montanistica, directorul Muzeului National al Unirii din Alba-Iulia, HORIA CIUGUDEAN, spune: “Pentru mine, ca si pentru multi altii, arheologia practicata in zonele montane, dar si arheologia in general, este domeniul ideal de intalnire dintre aventura si necunoscut. Aici rutina nu exista: cand incepi o sapatura nu stii ce-ti rezerva urmatoarele ore. Sub tine poate fi un tezaur, fiindca Pamantul este o comoara necunoscuta”.

Dupa aproape 25 de ani petrecuti in munti, pe nenumarate santiere de cercetari, Horia Ciugudean a inteles poate mai bine decat multi alti arheologi “de oras”, adusi in teren mai mult de atractia banilor decat de pasiune, ca Muntii Apuseni sunt un habitat special al romanilor, un teritoriu fascinant prin “posibilitatea de a pastra contactul omului cu o natura putin alterata, in care se integreaza firesc”.

O excursie in trecutul indepartat al zonei, avandu-l ca ghid pe Horia Ciugudean, scoate in lumina ametitoarea succesiune a mileniilor, in negura carora se pierde viata motilor si a celor de dinaintea lor. Apusenii, dupa “citirea” arheologica, sunt locuiti din Paleolitic, cu oarecare intermitente, intre mileniile al IV-lea si al III-lea i.Hr. Acum 5000 de ani, in plina epoca a bronzului (si cand probabil a fost descoperit aurul Apusenilor), asezarile umane explodeaza si urca de pe vaile fertile ale raurilor pe varfurile muntilor, pana la 1300 m altitudine. La Salciua, langa pestera Huda lui Papara, au fost descoperite morminte tumulare vechi de 5 milenii. De aici, povestea merge mai departe…

Vicus Pirustarum, Alburnus Maior, Rosia Abrudului… Acestea sunt cateva dintre numele pe care Rosia Montana le-a purtat in istorie. Unii spun ca, datorita aurului, asezarea ar fi fost racordata la civilizatia egeeana. Ce “spune” pamantul pe aceasta tema, d-le arheolog?

Vicus Pirustarum este numele unei suburbii a localitatii Alburnus Maior. De aici deducem cat de importanta era Rosia Montana in timpurile romane, daca pana si periferiile asezarii erau celebre. Totusi, in ciuda varietatii extraordinare de populatii aduse sa munceasca in mine, asezarea nu a fost declarata niciodata oras. Dupa cum a demonstrat colegul german Volker Wollmann, se mai gasesc inca tronsoane de drum antic in “Patrulaterul Aurului”. Spre exemplu, de la Ampelum (Zlatna) o lua un drum spre Rosia Montana, pe un traseu care se vede si azi. Pe urmatoarea ruta: pe Valea Ampoiului pana la Dumbrava (unde existau exploatari de mercur!), urca apoi pe Valea Arinului pana la Muntele Vulcoi, mergea pe panta lina a Dealului Sudoares, apoi spre Varful Corabia, pe coama Muntelui Boates, iar apoi, prin Valea Izbitei, o ia spre Bucium. In continuare, pe drumul actual, pana la Valea Cornii si, pe traseul acesteia, pana la Rosia Montana. De remarcat ca, la Dambul Padurilor, terasamentul antic se pastreaza in situ pe distanta de circa 1 km.

Fara indoiala, exista si alte urme de drumuri romane in zona, dar noi am fost interesati de legaturile cu exteriorul ale acestui paradis aurifer. Cercetarile mele s-au concentrat pe Valea Ampoiului timp de peste 20 de ani. In 1985, intr-o movila funerara din Ampoita, am descoperit doi cercei din aur nativ de 24 de karate (de fapt o pepita ciocanita, de o puritate deosebita). Am inceput sa caut analogii in literatura de specialitate. In cele din urma, am dat peste comunicarea lui Wilhelm Dšrpfeld, care a descoperit in nordul Greciei, in Ithaca, cercei identici. De pe coasta Adriaticii, arh. Margareta Primas a venit cu o comunicare la fel de socanta: intr-o movila de piatra din Velika Gruda, ea a gasit cinci cercei identici cu cei din Ampoita! Asadar, in prima jumatate a mileniului al III-lea i.Hr. (2700-2600 i.Hr.) exista o ruta care lega civilizatia egeeana de civilizatia epocii bronzului din inima Transilvaniei. Motivul? Aurul tracic!

Sunt unele opinii, poate prea exaltate, conform carora si aurul despre care se vorbeste in Biblie (Facerea, cap. 2/11) ar proveni tot din Muntii Apuseni…

Nu pot comenta aceste afirmatii, in schimb, exista indicii serioase ca aurul prezent in aria civilizatiei miceniene, in Grecia si Anatolia, aurul Troiei si poate o parte din aurul faraonilor egipteni provine din Muntii Apuseni. S-a constatat ca este vorba de un aur care contine o ridicata cantitate de argint – caracteristica pe care o gasim numai la aurul din Transilvania. Doar aici exista o proportie de 18-20% de argint in compozitia naturala a aurului.

Comoara dacilor este motivul principal al invaziei legiunilor romane la nord de Dunare. Ati descoperit urme dacice in minele din Apuseni?

O mare problema a arheologiei romanesti este aurul dacilor. Toata lumea stie ca Traian a plecat cu o prada imensa. Cu toate acestea, este sigur ca aur a mai ramas, nu toata comoara lui Decebal a fost descoperita. In privinta exploatarii aurului in Preistorie si in perioada dacica, primul proiect serios a debutat in 1997, la Pianu de Sus (langa Alba-Iulia), unde s-au exploatat zacaminte de aur aluvionar. Am inceput lucrul impreuna cu o echipa de arheologi francezi de la Toulouse, insotiti de geologi de la universitatile din Cluj si Munchen. Cu ajutorul fotografiilor aeriene am reusit sa identificam o suprafata de peste 500 ha in care exista urme de activitati miniere romane si din Evul Mediu. In anul 2000, echipa franceza s-a mutat la Rosia Montana, pentru a studia exploatarea in roca.

Descoperirea cea mai importanta a francezilor, care nu se bucura de meritata popularitate, este ca, intr-o zona de galerii, au fost prelevate si analizate prin metoda Carbon 14 urme de lemn datand din sec. 1 i.Hr. – sec. 1 d.Hr., deci din perioada Regatului Dacic (de la Burebista la Decebal). Asadar, daca pana acum nu s-au gasit urme evidente, sigure, de astfel de exploatare, la ora actuala avem si dovezile materiale. Avem deci certitudinea ca la Rosia Montana exista o faza preromana de exploatare aurifera, in apropierea galeriilor romane. Exista, de asemenea, si galerii romane care se intersecteaza cu galerii mai vechi, dacice, dupa cum au fost identificate galerii romane intersectate de galerii medievale (sec. al X-lea – al XI-lea), ceea ce inseamna ca aici s-a lucrat si in perioada asa-zisului Mileniu Intunecat (se stie ca s-au gasit unii care sa ne conteste existenta si, in consecinta, continuitatea intre secolele al III-lea si al XII-lea in teritoriul romanesc). Practic, o exploatare atat de intensa precum cea din Muntii Metaliferi, de la Certej la Baia de Aries, nu mai este cunoscuta in tot Imperiul Roman, cu exceptia Spaniei.

Exploatarea Miniera Rosia Montana “ciuguleste” inca, precum o pasare a mortii, din resturile unui monument, faimosul Masiv Cetate. Cand a inceput aceasta criminala lucrare de stergere a trecutului istoric romanesc?

In anii ‘70, la ordinul lui Ceausescu. Muntele Cetate a fost scos de pe lista monumentelor istorice si s-a permis astfel exploatarea la suprafata. Cetatea era de fapt un ansamblu de galerii romane, unde, pana in 1970, s-a exploatat aurul numai in subteran. Dinamitarea si distrugerea acestei faimoase stanci – care apare pe gravuri austriece din sec. al XVII-lea – al XVIII-lea – a insemnat o mare pierdere pentru patrimoniul national. Ratiunile economice oarbe au primat, asa cum se intampla in toate dictaturile. In timp, pentru a adanci rana, cariera a continuat sa se extinda intr-o zona in care galeriile romane si probabil cele dacice se numarau cu sutele.

Pierderea a fost irecuperabila. In anii ‘80, Aurel Santimbreanu, inginerul sef al Exploatarii, si-a dat seama ca mai poate salva cate ceva, organizand un muzeu si o galerie romana pentru circuitul turistic. Datorita acestei initiative, in foarte putine locuri din Europa oamenii pot cobori si calca pe urmele unor mineri de acum 2000 de ani, asa cum se intampla la Rosia. Exista si in Spania galerii romane, insa acelea nu au marimea si starea de conservare a celor de la Rosia Montana si nu ilustreaza o tehnologie atat de avansata precum cea din Apuseni.

Saracii de noi! In loc sa organizam un circuit turistic cu care sa rupem gura Europei, prezervand aceste urme romane inestimabile, completandu-le cu steampuri si alte tehnici antice si medievale – operatie prin care am obtine atat bani pentru localnici, cat si imagine pentru Romania -, dam aceste averi pe mana unor oameni lacomi de aur, care vor distruge si ce-a ramas. Unde mai sunt galerii romane, d-le Ciugudean?

La Almas, Bucium, Brad, Gura Barza s.a. O parte sunt inca relativ bine pastrate, putand sa reprezinte o mare atractie pentru turismul cultural. Intr-un proiect ideal al valorificarii turistice a Muntilor Apuseni (care desigur nu exista), unul dintre punctele forte sunt exact aceste urme ale mineritului antic. Nu necesita investitii deosebite si multe obiecte interesante, inclusiv steampuri, se afla la Muzeul din Rosia Montana. Din pacate, si acolo au avut de suferit, din cauza neglijentei si nepasarii celor de la Exploatare, imediat dupa 1989. S-ar face un bun circuit cu Muzeul Aurului de la Brad, cu cetatea dacica de la Capalna (parasita, a plecat si paznicul), cu castrele si cetatile din Muntii Orastiei si cu multe alte vestigii unice.

Imperiul Austro-Ungar a fost, se pare, mai tolerant cu motii aurari decat Statul roman de dupa 1948. Nu s-a schimbat nimic la acest capitol nici dupa 1989, avand in vedere ca aurul a fost concesionat unor venetici, fara ca fostii lui proprietari, motii, sa fie poftiti macar la o parelnica licitatie. O multime de buciumani si rosieni au primit pe vremea Imperiului, in concesiune, mine de aur. La fel s-a intamplat dupa 1918, in Romania Mare. Ca istoric, cum comentati situatia actuala?

Intr-adevar, Statul austriac a deschis o galerie magistrala, apoi a concesionat-o minerilor locali sa faca exploatari secundare. Dupa 1918, a functionat tot un sistem de concesionare. Foarte multi localnici au si azi actele respective. Constitutia din 1991 prevede insa ca toate bogatiile subsolului sunt ale Statului.

Este aceeasi Constitutie care da posibilitatea unor functionari corupti din ministere sa concesioneze aceste bogatii oricui le umple buzunarul, dar nu detinatorilor lor de drept, care nu o data si-au pus capul pe buturuga istoriei nationale. Daca-i privim din punct de vedere ecologic, ce importanta au Muntii Apuseni in Europa?

Muntii Apuseni sunt inca un ecosistem care nu difera substantial de cel existent in urma cu 2-3 milenii. Numai aici vezi natura asa cum era ea in Europa cu 1000 de ani inainte de Hristos! Cei care vin sunt uluiti, multi se stabilesc aici – belgieni, francezi, germani – sau incearca sa faca ceva pentru promovarea turistica a zonei. Ei observa cu usurinta ca, spre exemplu, toate varfurile calcaroase au urme de asezari antice, de unde se controlau caile de acces acum 2000 de ani pe Valea Ampoiului. Ar dori sa mearga cu mocanita, sa se fotografieze in garile vechi de la Abrud sau Campeni. Un intreg evantai de obiecte si monumente apartinand asa-zisei arheologii industriale, inca existente, dar ruginite si uitate, asteapta sa fie puse in valoare. Inainte ca diversi intreprinzatori straini sa le cumpere pe toate si, dupa renovare, sa le revanda la preturi inmiite la Viena, Paris sau Roma.

Interviu de ION LONGIN POPESCU

Lui Horia Ciugudean ii puteti scrie la Muzeul Unirii din Alba-Iulia sau la e-mail: horiaion2001@yahoo.com

Textul este reprodus în Asymetria cu acordul dlui Horia Ciugudean Prima publicare in Formula AS – Mica enciclopedie AS ARHEOLOGIE http://www.formula-as.ro/articolprint.php?id=5049

1 comentariu »

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s