Argumentum 

·         Prezentăm aici nu un program politic, ci de un document cu aplicabilitate politică. 

·         Premisa fundamentală: necesitatea precizării doctrinare a zonei politice româneşti care se revendică din gândirea creştin-democrată/populară. 

·         Utilitatea imediată a unei astfel de precizări doctrinare este evidentă: nu se poate vorbi despre înnoirea clasei politice fără să se ştie în numele căror principii şi fundamente se petrece acest lucru. Altfel spus, o politică înnoită nu poate să cultive ambiguitatea doctrinar-etică din acest moment. În plus, prin delimitări şi clarificări aparent teoretice, oferta politică prinde un contur ideatic dincolo de persoanele care reprezintă un partid sau altul în faţa electoratului. Acesta din urmă are astfel un instrument de comparaţie între declaraţiile şi faptele politice. 

·         Din punct de vedere ideologic-politic, documentul de faţă este şi o contra-argumentare adusă teoriei potrivit căreia epoca de faţă este una a confuziei totale. Aglutinarea politică, lipsa de contur a ofertei de stânga şi a celei de dreapta, nu fac altceva decât să agraveze cancerul ce roade din interior exerciţiul democratic: indiferentismul.  

Despărţirea de totalitarism sau reconcilierea României cu propria istorie 

·         România a înregistrat un decalaj negativ faţă de celelalte state comuniste în ceea ce priveşte despărţirea de trecutul totalitar. 

·         Procesul comunismului nu trebuie privit strict în termeni instituţionali – juridici. 

·         Condamnarea comunismului nu înseamnă culpabilizarea întregului popor, ci ostracizarea celor care au contribuit la instaurarea şi menţinerea acestui regim. 

·         Lustraţia trebuie să reprezinte un gest de responsabilitate civică şi nu o armă de răzbunare politică. 

·         Trebuie create condiţiile optime de funcţionare pentru toate instituţiile care au fost create în România pentru a permite reconcilierea cu propria sa istorie. 

Recompunerea instituţională a României contemporane 

·         România contemporană are nevoie de o redefinire a statului şi a funcţiilor sale ca sumă a iniţiativelor şi a impulsurilor venite din partea corpului social. 

·         Statul are nevoie de o reabilitare în faţa cetăţenilor. 

·         A sosit momentul ca statul să devină subsidiar, intervenind în viaţa cetăţenilor doar atât cât este nevoie pentru a asigura respectarea drepturilor şi libertăţilor individuale, primatul dreptului, siguranţa individuală şi naţională, egalitatea şanselor, evitarea derapajelor sociale, protecţia mediului înconjurător, asigurarea accesului la sănătate şi educaţie, demnitatea şi afirmarea naţiunii în lume. 

·         România europeană are nevoie de o reconsiderare a exerciţiului puterii.  

·         Rolul decisiv al Preşedintelui în viaţa statului este o imagine bine consolidată în mentalul colectiv al cetăţenilor. Opinia publică are largi aşteptări de la Preşedinte dar acestea nu pot fi întru totul onorate. Preşedintele trebuie învestit cu reale atribuţii executive care să conducă la un plus de unitate şi stabilitate la nivelul puterii executive. 

·         În privinţa Parlamentului, se impune sistemul unicameral şi modificarea sistemului electoral.  

·         Reabilitatarea instituţională a Parlamentului este posibilă prin restrângerea practicii ordonanţelor de urgenţă.  

·         Activitatea Guvernului trebuie să aibă la bază principiul bunei guvernări. 

·         Justiţia la standarde europene este osatura pe care ar trebui să se construiască mecanismul economic şi statal al României. O justiţie coruptă şi nefuncţională suprimă încrederea cetăţeanului în stat şi în instituţiile sale.  

·         Statul trebuie să-şi lărgească spectrul partenerilor sociali prin instituţionalizarea unei relaţii active cu sindicatele, patronatele, organizaţiile non-guvernamentale. 

·         Partidele politice trebuie să evolueze de la statutul de partide de patronaj care funcţionează pe baza unei relaţii clientelare la cel de partide ideologice. 

·         Este necesar un primat al politicilor faţă de politic.  

·         Administraţia publică nu trebuie să fie prelungirea unei descentralizări imperfecte.  

·         Reforma armatei: problema asistenţei religioase, a statutului familiilor militarilor, a asociaţiilor profesionale. 

Cetăţeanul şi spaţiul public 

·                     În România lipseşte un spaţiu public bine conturat, lipsesc canalele de comunicare între cetăţean şi decidentul politic. 

·                     Cetăţenia este şi trebuie să rămână un privilegiu şi nu un drept. În caz contrar, riscul este apariţia unui multiculturalism haotic, greu de gestionat. Problema cetăţeniei este privită doar birocratic, reflecţia politicului este inexistentă. 

·                     Problema minorităţilor: segregaţionismul şi separatismul pe criterii etnice nu sunt concordante cu spritul european şi cu valorile democraţiei.  

·                     Regionalizarea trebuie să răspundă unor provocări de natură economică şi să pornească de la specificităţi locale. 

Subsidiaritatea în context românesc 

·         Ideea de subsidiaritate are un fundament diferit faţă de alte concepte politice: se inspiră dintr-o religie şi nu din ideologiile modernităţii. Este conceptul de bază al creştin – democraţiei, neputând fi asimilată liberalismului sau social – democraţiei: energiile persoanei nu pot fi suprimate sub pretextul distribuirii lor inegale (liberalism), dar nu trebuie nici ignorate (concepţia welfare state, social – democraţie).  

·         Subsidiaritatea stă la baza proiectului politic al Uniunii Europene. Nu s-a mers până acolo încât să se impună introducerea principiului subsidiarităţii în legislaţiile statelor europene. În România situaţia reglementării acestui principiu este confuză. Este prematur a introduce subsidiaritatea ca principiu legal şi/sau constituţional. Este necesar însă ca subsidiaritatea să fie mai prezentă la nivelul discursului şi acţiunii politice. 

·         Subsidiaritatea poate avea un rol decisiv la nivelul parteneriatelor public – privat.  

·         Subsidiaritatea se poate aplica numai între parteneri egali. În privinţa raporturilor între stat şi autorităţile locale trebuie întărită dimensiunea coordonării în detrimentul subordonării. 

·         Subsidiaritatea poate scoate mai bine în evidenţă rolul comunităţilor religioase locale.  

·         Subsidiaritatea trebuie aplicată în privinţa: luării deciziilor în cadrul partidelor politice; la nivel cultural şi educaţional (printre altele, autonomia universitară). 

·         Aplicarea principiului subsidiarităţii în raporturile dintre stat şi grupurile sociale defavorizate înseamnă detaşarea de viziunea asistenţială a statului, descurajează dependenţa celor asistaţi şi manipularea populistă din partea guvernanţilor.  

·         Ajutorul statului este cu atât mai eficient cu cât se adresează doar persoanelor/segmentelor sociale care se află în dificultate, are un interval de timp precis delimitat şi nu are un nivel atât de mare încât să fie considerat abuziv o alternativă la munca proprie. 

Nivele intermediare între stat şi cetăţean  

·                     Un prim nivel intermediar este familia care trebuie mai mult ajutată pentru a rămâne un spaţiu de transmitere a valorilor. 

·                     Nivelul imediat următor: comunitatea locală. 

·                     Structurile asociative socio – economice – nivel de interfaţă între instituţiile statului.  

·                     Sindicatele trebuie să devină structuri de apărare a intereselor angajaţilor şi nu mase sociale de manevră în viaţa politică. Solidaritatea sindicală trebuie să însemne mai mult decât lupta comună a celor care îşi apără interesele în faţa statului. Sindicatele trebuie să aducă expertiza socială necesară fundamentării politicilor de protecţie socială.  

·                     Încurajarea clasei de mijloc: mici întreprinzători, meseriaşi, etc. Necesitatea unor structuri asemănătoare şi în sectorul agricol.  

Proprietatea, iniţiativa antreprenorială şi politicile economice 

·                     Structura economico-socială: ordine socială, ordine ecologică (sectoare redistribuitoare de plus-valoare), economia de piaţă (sector creator de plus-valoare). 

·                     Pilonul de dreapta în economie este bazat pe: libertate, responsabilitate, proprietate, binele individual, profesie şi împlinire profesională. 

·                     În prezent, se aplică în România modelul neo-liberal. A sosit momentul pentru responsabilizarea capitaliştilor. Responsabilizarea se poate face prin trecerea la ordo-liberalism, a treia cale în economie, diferită de neo-liberalism şi socialismul intervenţionist.  

·                     Scopul final al politicilor economice: stat minimal fără suprasolicitarea socială a populaţiei. Scop intermediar: statul care apără individul, familia, grupurile profesionale. 

·                     Pilonul de stânga în economie este bazat pe: dreptate socială, solidaritate, minimimul social absolut. 

·                     Gândirea creştin – socială: asigurările sociale trebuie legate nu de venit, ci de riscul provocat de fiecare asigurat.  

·                     Asigurarea de şomaj: suportată în mod egal între angajator şi angajat. Este necesară găsirea unor forme de combinare a ajutorului de şomaj cu munci de interes comunitar.  

·                     Pilonul de centru este bazat pe ordinea ecologică. În viziune social – creştină, aceasta este expresia relaţiei persoanei cu mediul înconjurător.  

Bio–politici, cultură, educaţie, religie sau spaţiile de precizare identitară

·                     Revoluţia antropologică la care asistăm este nu atât strict medicală, ci mai ales una la nivelul definiţiei curente a persoanei umane. 

·                     Presiunea industriei bio-medicale a făcut ca bunul simţ să cedeze în faţa argumentelor economice. Controlul cultural – ideologic, din perspectiva unei etici a vieţii ca dar al lui Dumnezeu, asupra noilor tehnologii a fost lăsat în seama societăţii civile.  

·                     Cultura, educaţia, religia: celelalte spaţii de precizare identitară. 

·                     Gândirea social – creştină se adresează tuturor confesiunilor creştine şi tuturor celor care cred în valorile identitare ale Europei. În spaţiul românesc un rol distinct revine Bisericii majoritare – BOR.  

Politica externă sau România ca un nou „limes” politic 

·                     Viziunea politică de dreapta pune accentul pe structurile intermediare ale societăţii, printre care instituţiile educaţionale. În acest sens, îmbunătăţirea pregătirii diplomaţilor – obiectiv prioritar pentru politica externă a României. 

·                     Reprezentarea la nivelul instituţiilor UE: persoanele propuse trebuie să demonstreze că au o viziune clară asupra viitorului şi finalităţilor proiectului politic european. 

·                     Încurajarea iniţaitivei private; necesară pentru alcătuirea proiectelor ce vor fi co – finanţate din fonduri UE. Este necesară în acest sens întărirea coeziunii sociale la nivel local. 

·                     Strategia post-aderare şi formarea de alianţe non-conjuncturale cu partenerii europeni. 

·                     România va deveni graniţa de est a UE. Principiul subsidiarităţii trebuie aplicat în aşa fel încât România să gestioneze subsidiar relaţia UE cu state aflate pe calea consolidării democratice. 

·                     Mecanismele democraţiei participative sunt încă deficitare. Acest tip de democraţie trebuie practicată pe plan intern dar şi extern. Cetăţenii României au maturitatea necesară pentru a se exprima şi în acest domeniu.  

·                     Trebuie regândită diplomaţia culturală. 

·                     Intensificarea parteneriatului strategic cu SUA: o prioritate. 

·                     Între cei care susţin combaterea terorismului prin orice mijloace, preventive şi reactive, şi cei care manifestă temeri că acţiunile statului în această privinţă pun în pericol drepturile inalienabile ale persoanei, ne situăm pe o poziţie de mijloc. O veritabilă politică de dreapta în spirit european trebuie să aibă în vedere nu numai persoana, ci şi felul în care o societate înţelege să îşi apere propriile valori. Pentru a garanta câştigurile democratizării, este uneori nevoie ca limitele exercitării drepturilor să fie mai clar stabilite. 

·                     Relaţia cu Republica Moldova: identitatea naţională comună de pe ambele maluri ale Prutului nu este percepută ca o evidenţă. Diplomaţia românească trebuie să facă eforturi în acest sens. Soluţionarea conflictului din Transnistria nu poate avea loc până când identitatea naţională a cetăţenilor din Republica Moldova nu va mai sta sub semnul nefast al ambiguităţii.

·                     România, alături de Bulgaria, Cipru şi Grecia: pilon ortodox în interiorul UE. Avantaj: suntem un punct de plecare pentru dialogul între civilizaţii, inclusiv în regiunea Mării Negre. 

·                     Dimensiunea inter-ortodoxă a Balcanilor trebuie mai bine pusă în valoare. 

·                     Necesitatea instituţionalizării legăturilor politice cu diaspora. 

·                     Acţiunea în comun în direcţia protecţiei mediului şi a unor noi abordări în privinţa energiei. Energia va fi cea mai mare provocare la adresa securităţii internaţionale în următoarele decenii. Trebuie să se creeze bazele unui mecanism de solidaritate între statele membre UE în eventualitatea unei crize energetice de amploare.  

Radu CARP

Dacian GRAŢIAN GAL

Sorin MUREŞAN

Radu PREDA 

(Textul de mai sus este un rezumat al lucrării intitulată Principiile gândirii populare, col. Universitas, Cluj-Napoca, Ed. Eikon, 2006.)