BOTEZUL ORTODOX ŞI CONŞTIINŢA UNITĂŢII

baptism.jpg

Mai mult decât o simplă obişnuinţă, botezul este un fapt de conştiinţă. Mai întâi, trebuie risipită orice îndoială care ar sugera că botezul copiilor n-ar fi legitim. Înainte de-a citi Scripturile sfinte – care vorbesc despre botezul unor familii întregi, cu adulţi şi copii laolaltă (Fapte 10, 48-49) – poate fi invocat argumentul bunului simţ.   Marile pasiuni în viaţă – fie că vorbim despre prima noastră iubire, fie că vorbim despre o profesie – nu ţin atât de mult de-o alegere, cât de-o vocaţie. Dacă acest lucru este deja valabil pentru o simplă prietenie sau pentru meseria pe care-o avem, cu atât mai mult atunci când vorbim despre credinţă. În sufletul unui om nici talentul, nici vocaţia nu aşteaptă vârsta maturităţii pentru a se manifesta spontan şi uneori acut, chiar din fragedă pruncie. 

Cu atât mai mult, roadele Duhului lui Dumnezeu – cel după chipul şi asemănarea căruia omul a fost făcut – nu aşteaptă vârsta majoratul pentru a lucra în viaţa omului. În sfârşit, nici un copil nu este întrebat de părinţii săi la naştere dacă ar vrea sau nu să înveţe limba locului din care se trage. Toate acestea, dintr-un motiv foarte simplu: pentru că părinţii buni le doresc copiilor lor – pentru a invoca aici o vorbă din popor – „tot binele din lume.” De la hrană şi îmbrăcăminte până la educaţie şi realizările profesionale, suntem mereu îndatoraţi prin însoţirea de către ceilalţi. Sorocindu-i pe copii cu cele mai alese virtuţi din lumea văzută, familia se cuvine să-i hărăzească deopotrivă cu virtuţi sufleteşti, singurele care-l fac pe om nepieritor, în amintirea oamenilor şi a lui Dumnezeu. Creştinii ştiu că „tot darul cel bun de sus vine, de la Părintele luminilor.” Prin urmare, ei se ştiu îndatoraţi să-şi încredinţeze copii purtării de grijă a lui Dumnezeu, aşa cum Maica Domnului şi Iosif l-au adus pe Iisus în templu.  Nimic din tezaurul dreptei-credinţei nu trebuie înstrăinat de această minunată făptură nouă care este pruncul nou botezat. Pe el îl vom dori înzestrat cu darurile bucuriei pentru semeni, înveşmântat în lumină, cuminte şi destoinic, smerit dar mereu fruntaş. Pentru el ne vom ruga să fie mere cinstea părinţilor, alinarea bunicilor, mândria naşului, bucuria prietenilor.  Dorinţele aici exprimate nu sunt doar ale familiei şi invitaţilor prezenţi de faţă, ci rugăciunile întregii Biserici văzute şi nevăzute. Aşa cum la naşterea copilului pe lângă mamă este nevoie de moaşă, doctor şi o casă primitoare, la naşterea „din apă şi din Duh” a copilului este nevoie de prezenţa familiei spirituale, a celor care slujesc „trupului lui Hristos”, care este Biserica. 

Comunitatea credincioşilor este de faţă pentru a-i spune „bun-venit” celui născut „din apă şi din Duh.” În vechime, slujba botezului se făcea în noaptea de Înviere, sub făclia Paştelui, când nu doar cunoscuţii, ci membrii întregii parohii erau de faţă. Rugăciunile lor şi ale sfinţilor răposaţi întru Domnul erau invocate pentru ca noul creştin să primească binecuvântările Domnului. Botezul este momentul în care descoperim că viaţa creştinului renaşte perpetuu la răscrucea rugăciunilor celor care ne iubesc şi, astfel, nu ne uită. Slujba Botezului în Biserica Ortodoxă constă în două momente importante: ritualul exorcizării (al curăţirii şi purificării) şi botezul propriu-zis (momentul unirii), urmat de ungerea cu miresme. Exorcizarea include trei rugăciuni de prin care oricare influenţă negativă sau putere satanică din lumea aceasta să se îndepărteze din sufletul noului-născut. Cuvântul exorcizare nu trebuie să sperie – fiind echivalentul duhovnicesc al purgaţiei în medicină. Prezenţa răului – care nu poate fi contestată, în formele sale văzute şi nevăzute – nu trebuie să-i sperie, nici să-i lase indiferenţi pe creştini, care poartă numele lui Hristos. Răul se manifestă în diferite feluri, dar o viaţă urmând poruncilor Domnului ne dă puterea de a birui uneltirile vrăjmaşului. 

Mărturisirea de credinţă este actul de legământ pe care naşul îl face, în numele copilului, pentru a păzi poruncile Domnului. Urmează ritualul scufundării în apă, la care toţi sunt invitaţi să cânte următoarele versuri: „câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi şi îmbrăcat.” Acum, pruncul poate fi numit membru deplin al Bisericii. Mirungerea este actul final, prin care noul-născut este învăluit în uleiul parfumat pregătit de sfânta Biserică pentru fiecare nou-membru al săi. Este un ritual care aminteşte de vechea tradiţie iudaică a ungerii regelui (numit şi „Unsul lui Dumnezeu”). Prin aceasta, ni se reaminteşte că omul este chemat să aibă în viaţă o ţinută regală, refuzând sclavia patimilor de orice fel. Omul este scopul şi regele creaţiei, iar nu o fiinţă captivă, chemată să invidieze soarta altor animale.    

Taina Botezului şi a Mirungerii marchează unirea unei făpturi noi cu Duhul lui Dumnezeu. S-ar putea spune că prin aceasta orice prunc devine un sfânt în viaţă, întrucât el primeşte puterea de-a creşte în toate darurile Duhului: „dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blândeţea, înfrânarea, curăţia.” Rugăciunile noastre unite cu rugăciunile sfinţilor vor putea face din fiecare botez un eveniment unic, prin care inimile noastre se lărgesc iar Biserica întreagă – ca familie a celor credincioşi – se bucură. Din acest motiv, integrarea slujbei baptismale în contextul pascal al Liturghiei duminicale ar reprezenta o decizie, teologică şi pastorală, de bun augur.   

Mihail NEAMŢU

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s