Problemele sunt expresia dezacordului majorităţii. Vreau să spun că nodul gordian s-a încâlcit doar teoretic. Dacă nu poate fi desfăcut, numai numărul celor care şi-au încurcat mâinile, încercând să îi tragă sforile, o poate explica. Fiecare îşi închipuie că are o sabie în mână şi o alta deasupra capului. Impresia contează, nu-i aşa? Singurul rost al problemelor este să îi împartă pe oameni, să îi vânture şi să îi cearnă, în ignoranţi şi cunoscători. Aparenţele sunt pentru ochi exoftalmici, iar vinul vechi pentru cei mai fini degustători. Ca şi în cazul nostru, balanţa se va înclina imperial spre femei. Străinii, în special, spun despre românce că sunt frumoase, atrăgătoare, neasemuite, foarte şi foarte tinere. Dar şi proverbul o spune: fiecare pasăre pe limba ei moare. A se vedea că străinele au uitat să ne viziteze. Bărbaţii noştri nu prea ştiu să tulbure apele. Nimeni nu îi vede strălucitori, sclipitori, etc. Poate că străinele nu au bani să călătorească; poate că nu se pricep… Cei de la Tarom ne-ar putea ajuta cu o statistică, măcar pentru perioada sărbătorilor. Buchetul licorii trezeşte în cunoscători cea mai veche impenitenţă. O vor gusta imediat, vor avea concluzii despre anul producţiei şi despre locul podgoriei. Pentru ei verdictul e clar: o undă de şoc le leagă pe femei de reformă, ca un labirint în linie dreaptă.

Între amorul artei şi arta amorului cel mai bine se potriveşte cuvântul reformă. „Dragostea nu moare”, o spune un personaj în căutarea autorului. Nici dragostea lui Mircea Handoca, care i-a tradus pe amândoi. În medii tradiţionale, cu mijloace tradiţionale, bărbaţii fac politică. Resortul acestei preocupări este evident numai prin opoziţie: apoliticul iese din epoca de piatră. Forme de continuitate şi de amalgam sunt atestabile şi în următoarea epocă. Materialele de construcţie devin cu adevărat impunătoare, securizante. Simţul comun i-a reţinut specificul: o politică cu faţă megalitică. Cortina de Fier a fost ultima ispravă. Când a căzut, societatea civilă a aplaudat. Dar numai după ce s-au aprins luminile. Şi aşa au rămas, luminile. Deşi ar putea suna anacronic, să faci politică cu lumina aprinsă înseamnă să te ocupi în primul rând de reformă. Pentru unii este puţin frustrant. Parabola cu şarpele şi porumbelul au luat-o talle quale. Şarpele îşi arată coada şi spune că e porumbel. Şuieră şi sâsâie a pace. Lungimile şi le contorsionează după manualul unei coregrafii vernaculare, ca şi cum Salomeea i-ar fi mamă. Mai are şi o idee fixă: vrea capul lui Moţoc! În rest, clinchetul caudal e mereu electoral. Iar mie şi dumneavoastră, multă sănătate! 

Radu DRĂGULOIU