METANOIA

„Cine a privit uimitoarele fresce din Bucovina ştie ce bogăţie de înţelesuri şi câtă bucurie se află în ortodoxia noastră. De la Pantocratorul care stăpâneşte toate din turla cea mai înaltă şi până la registrele de pe pereţii exteriori se înşiruie scene şi chipuri care vorbesc despre existenţa terestră a Mântuitorului şi despre cei care l-au urmat; în pronaos, fiecare zi are un chip uman. Sinaxarul ne spune că fiecare zi a anului are unul sau câţiva patroni care s-au nevoit pentru Hristos sau şi-au dat viaţa pentru Adevăr. În ortodoxia nastră fiecare zi are personalitatea ei, deoarece aduce în minte câte o mare personalitate; apoi, anul are ritmul lui, cu zile de reculegere, sărbători pline de bucurie, momente în care ne pregătim pentru un praznic al sufletului. Zilele se leagă între ele pentru a ne conduce pe o scară spre vârfuri, spre semnificaţiile vieţii şi spre mântuirea noastră. Viaţa noastră parcurge o scară, ne spune  fresca de pe pereţii de la Suceviţa sau de la Râşca, pe care păşim cu atenţie pentru că oricând putem să cădem. Iar cel care a inspirat această frescă, Sfântul Ioan Scărarul ne spune că trebuie să dobândim ştiinţa de a folosi fiecare moment din viaţa noastră; aşa cum exigenţele sociale au ritmul lor, tot astfel viaţa sufletească are zilele şi nopţile ei, iar noi „trebuie să avem grijă să căutăm în fiecare timp cele potrivite acelui timp.”

Deoarece este „un timp al postului şi un timp al împărtăşirii de hrană, un timp al războiului din partea trupului şi un timp al liniştirii, un timp al iernii sufletului şi un timp al liniştii minţii, un timp al întristării inimii şi un timp al bucuriei duhovniceşti, un timp de învăţare a altora şi un timp de ascultare, un timp al întinărilor, pentru închipuirea de sine, şi un timp al curăţiei, pentru smerenie” (Filocalia, IX, 340-1). Există în scrierile Sfinţilor Părinţi profunzimi care nu sunt atinse de gândirea specialiştilor în psihologie sau sociologie; multe profunzimi au fost acoperite de uitarea pe care ne-a adus-o veacul în care s-au ridicat glasuri împotriva cultului sfinţilor şi a operelor care păreau legate de „context istoric”: aşa s-a făcut că pereţii unor biserici au fost văruiţi, iar în locul Scării ni s-a recomandat câte un tratat impresionant, dar care nu vorbeşte sufletului.

Noi redescoperim azi literatura patristică deoarece avem nevoie de hrană tare. Cum să scăpăm altfel de întortocherile din mintea noastră? Cum să trecem dincolo de modul de a judeca în care am fost ţinuţi? Prin simpla acumulare de noi cunoştinţe sau mai curând prin verificarea insistentă a automatismelor din gândirea noastră? Avem nevoie de “metanoia”, de depăşirea unui mod de a judeca sufocant. Toate regimurile totalitare din secolul nostru (care pare a fi un „ev mediu“, o perioadă de mijloc între secolul XIX încrezător în raţiunea intolerantă şi un veac viitor de armonizare, poate, a raţiunii cu sensibilitatea) s-au hrănit cu zilele noastre. Viaţa noastră şi-a pierdut valoarea pentru că ne-a fost mâncat timpul! Şedinţe, manifestaţii cu strigături, învăţământ cu repetări de lucruri de toţi ştiute se încheiau cu statul la cozi: când să te mai gândeşti la tine, când de-abia mai nimereai patul să te culci? Timpul părea implacabil, dirijat de o forţă care te ţinea în mână. Depindeam de ce dorea conducătorul şi stăteam posaci în barca aflată în mâinile marelui cârmaci. Să ne mai mirăm că fatalismul continuă să ne domine gândurile, când auzim pe câte un ideolog că trăim în singura lume cu putinţă de a fi croită şi că alte soluţii nu există?

Într-un articol violent la adresa Bisericii ortodoxe, un romancier de talent se întreba acum un an de ce ierarhii noştri nu au protestat public împotriva dărâmării Bisericilor noastre. Întrebarea trebuie reţinută, dar trebuie completată cu încă una: de ce fiecare dintre noi nu şi-a aşternut semnătura pe un protest pe care fiecare dintre noi putea să-l iniţieze, provocând astfel reţinere din partea dictaturii? Şi ridic întrebarea pentru că mi-am pus-o mie însumi, fără să găsesc vreo justificare laşităţii mele. Să nu uităm apoi că Biserica naţională a fost cu precădere lovită de cei care afişau un naţionalism primitiv care ne transformase într-o rezervaţie naturală.

Dictatura a fost înlăturată de tinerii care au înfruntat moartea pentru ca să pună capăt minciunii, duplicităţii, compromisurilor, ca să rupă plasa de păianjen care ne imobilizase într-o tristeţe de moarte. A fost revolta împotriva lui „Asta-i situaţia” şi a falselor justificări care aşterneau peste spaimele şi înmpuţinările noastre încercarea de a asocia divinitatea la lipsa noastră de bărbăţie prin „Aşa e viaţa!” sau, mai grav, prin „Dacă aşa vrea Dumnezeu!” Ca să ne desprindem de mintea noastră dominată de ritmul gândirii totalitare trebuie să ne verificăm lucid toate formulele „magice” care au imprimat în noi un fatalism păgân ce ne târăşte în ţărână asemenea unei rane în aripa unei păsări.

Schimbarea minţii înseamnă eliberarea noastră de apăsarea ritmului pe care ni l-a impus o lume fără suflet, cu legi desprinse din felul de vieţuire al comunităţilor dirijate de instincte; înseamnă armonizarea ritmului vieţii sociale cu ritmul vieţii noastre sufleteşti. Religia ne întoarce spre noi înşine şi spre semenii noştri; religia nu înseamnă alt gen de manifestări, cu stări de extaz cel puţin ciudate. Conlucrarea noastră cu voinţa divină impune înţelegerea voinţei de care ne apropiem: prin reculegere, prin controlul apucăturilor, prin participarea la Taine, prin ajutorarea celor în suferinţă, prin sfatul primit de la bătrânii înţelepţi. De ce vizităm pe prieteni şi pe bătrâni, întrabă Sfântul Ioan Scărarul? Mai întâi, pentru că avem nevoie de dragoste, apoi pentru că Adevărul vine acolo unde sunt cei adunaţi în numele lui, în fine, pentru a ne cunoaşte pe noi înşine, pentru că astfel observăm dacă ştim să ne stăpânim, să fim toleranţi, să respectăm semenul nostru, căci sunt unii „care se ruşinează să ia partea cea mare şi să lase fratelui partea cea mică” (p. 635). „E delicateţea sfinţilor”, comentează părintele Stăniloae. Câtă nevoie avem de această politeţe!”

Alexandru DUŢU

(România liberă, an XLIX, nr. 14387, s.n. nr 353, 9 martie 1991, p. 5, suplimentul „Lumea creştină”)

Pocăinţă

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s